Cercul de studii biblice „Vasile Gheorghiu” – în fiecare zi de miercuri de la 09.00 la 10.00

Cercul de studii biblice „Vasile Gheorghiu” – în fiecare zi de miercuri de la 09.00 la 10.00

Începând din semestrul II, se va relua activitatea Cercului de Studii Biblice.

În cadrul acestui Cerc vom aprofunda textele biblice cu un grad mai mare de dificultate din punct de vedere exegetic, dar având și relevanța cea mai mare pentru viața duhovnicească. De aceea, în cadrul acestor întâlniri ne vom concentra pe armonizarea exegezei moderne cu erminia Sfinților Părinți în vederea dobândirii unei experiențe cât mai bogate, atât din punctul de vedere al lucrului cu textul biblic, cât și al trăirii duhovnicești.

Fundamentul pe care vom clădi întreaga activitate este cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Scriptura este Scrisoarea de Iubire a lui Dumnezeu pentru Oameni”.

Întâlnirile din cadrul Cercului vor avea loc la Colegiul „Sfântul Nicolae”, în fiecare zi de miercuri de la 09.00 la 10.00. La aceste întâlniri sunt așteptați toți cei interesați de o astfel de aprofundare duhovnicească a textului biblic.

Arhim. Dr. Hrisostom Ciuciu

Afiș_Cerc_Biblice

Site-ul Facultății de Teologie Ortoxoxă - Iași utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.teologie.uaic.ro. Întrucât din 25 mai 2018 a intrat în vigoare noua directivă europeană privind securitatea datelor (Regulamentul GDPR), înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să citești conținutul Politicii de Cookie.