Stimați studenți, cu regret vă anunțăm că listele de bursieri vor suferi modificări substanțiale. Astfel, că urmare a modificării legii şi datorită faptului ca vom avea, la nivel de Universitate, un nou Regulament de burse, Regulament ce va fi analizat şi aprobat de către Senat, studenții care apar ca beneficiari de bursă de studii (BP1 şi BP2) ar putea fi afectați. Ultimele poziții din clasament, mai ales, ar putea suferi modificări consistente, adică ar putea ieși din listă.
Nu credem că bursele sociale vor suferi modificări, nici în minus nici în plus. Vom vedea.
Va vom informa in timp real de schimbările ce vor apărea.
__________________________________________________
Stimați studenți, in distribuirea burselor sociale au avut prioritate, conform regulamentului, orfanii, studenții din centre de plasament, familii monoparentale, dizabilitate Si cazurile medicale. Dupa aceste categorii au urmat cei cu veniturile mici. La aceasta categorie suma de la minister a fost epuizata la studentul cu venit de 60 de lei pe membru de familie. Din aceasta cauza studentii cu venituri de 123.24 lei, 123.73 lei, 143 lei, 160.88 lei si urmatorii lor, nu sunt beneficiari de bursa.
LISTA BENEFICIARILOR DE BURSA SOCIALA – SEM 1 – 24-25
Principii stabilite în ședința de analiză şi distribuire a burselor studențești:
– În distribuirea burselor de studii se are în vedere recompensarea studentului/ei care are constant rezultate bune la învățătură.
– Departajarea studenţilor cu același punctaj se face în funcție de punctajul obținut în semestrul precedent. Dacă şi în acest caz nu se poate realiza departajarea atunci se merge progresiv până la media de admitere şi media anilor de studii obținută în ciclul de studii anterior.
– Bursa de tipul BP1 se acordă în funcție de fondurile alocate pe fiecare specializare, primului/ei sau primilor clasat/ă/ţi, cu un punctaj cuprins între 300-295 (inclusiv), doar în funcție de sumele primite de la minister! Din suma rezervată burselor de performanță, 40% se acordă burse BP1 iar 60% pentru BP2.
– În cazul specializărilor cu număr redus de studenți dar care au mulți studenți cu punctaj 300 atât pe ultimul semestru cât şi pe cele anterioare (caz întâlnit des la studii de master sau la unele specializări de licență) se vor acorda, în limita fondurilor, burse de studii BP2 primilor clasați în urma departajărilor.
PENTRU LĂMURIRI VA INVITAM SA VA ADRESAȚI SECRETARULUI ȘEF AL FACULTĂȚII.
_____________________________________________________________________
CERERI pt dosarul de bursa sociala
Dosarele se depun la secretariatul Facultății în perioada 15.10-25.10.2024, în programul cu publicul (14.10 fiind zi libera).
Nu amânați depunerea dosarului pentru data de 25.10.2024. Dupa ora 12.30 depunerea dosarului este imposibila.
Bursele sociale se acordă pe durata legală a programului de studii, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.
Perioada care se ia în calcul la stabilirea venitului net pe membru de familie: octombrie 2023 – septembrie 2024.
În situația în care personalul instituției are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, va fi sesizată situația autorităților publice locale, în vederea efectuării unei anchete sociale.
Acte necesare pentru dosarul de bursă socială
- Dosar plic
- Copie carte de identitate și certificat de naștere student;
- Copii cărți de identitate părinti;
- Copii certificate naștere și cărți de identitate (unde e cazul) frați/surori care urmează o formă de învățământ;
- Adeverințe doveditoare parcurgerii unei forme de învățământ pentru frați/surori;
- Copie certificat deces, certificat divorț pentru părinții studenților orfani (unde este cazul);
- Anexele 5, 6 și 7 A completate de student;
- Anexa 7B completată de fiecare membru al familiei care are peste 18 ani;
- Ancheta socială de la Primăria de domiciliu (doar în cazurile familiilor care nu au niciun venit sau au părinți plecați în străinătate)
Studenții care depun dosare de bursă medicală prezintă doar:
- dosar plic
- actele medicale solicitate în metodologie,
- copie card identitate,
- copie certificat de naștere și
- anexa 8
regulament-burse_noiembrie-2023
____________________________________
LUNI, 1 iulie 2024, ora 10 in Biroul Secretarului sef va avea loc ședința de distribuire la locurilor in TABERELE DE VARA – anul 2023-2024.
Studenții din listele de mai jos trebuie sa se prezinte la aceasta ședință!
Lista SITE studenti inscrisi pentru tabara de vara 2024
CERERE loc tabara – Vacanta de vara – anul 2024
Metodologie tabere studentesti 2024
Calendar pentru TABARA DE VARA anul 2024
_______________________________________
________________
Stimati studenti,
Sumele de la bugetul de stat pentru burse variază de la semestru la semestru. Nu se poate preconiza cate burse vor fi semestrul care urmează.
Banii se împart pe ani și pe specializări în funcție de numărul de studenți bugetați. Daca sunt putini studenți la buget atunci vor fi și mai puține burse.
Din suma totala primita de la Guvern, minim 30% din bani se duc către cei ce au depus dosar de bursa sociala. Deci și în acest fel suma pentru bursele de studii se micșorează.
_____________________________________________________________________________________
LISTE bursieri studenti TEO ORT SITE
Pentru neclarități va rugam sa va adresați secretariatului în programul cu publicul, în ziua de 5.04.2024.
Stimați studenți, în conformitate cu noul Regulament de burse, vă anunțăm următoarele:
– În acest semestru se acordă Bursă de performanță 1 (BP1) de 1050 lei /lunar; Bursă de performanță 2 (BP2) de 950 lei /lunar şi Bursă sociala (S) de 900 lei.
– Bursele se pot cumula, astfel încât un student poate beneficia de BP1/BP2 (după caz) şi S.
– În distribuirea burselor de studii se are în vedere recompensarea studentului/ei care are constant rezultate bune la învățătură.
– Departajarea studenţilor cu același punctaj se face în funcție de punctajul obținut în semestrul precedent. Dacă şi în acest caz nu se poate realiza departajarea atunci se merge progresiv până la media anilor de studii obținută în ciclul de studii anterior.
– Bursa de tipul BP1 se acordă în funcție de fondurile alocate pe fiecare specializare, primului/ei sau primilor clasat/ă/ţi, cu un punctaj cuprins între 300-295 (inclusiv), doar în funcție de sumele primite de la minister!
Excepția o constituie studiile de master acolo unde, din motive financiare, şi pe considerentul imposibilității departajării studenţilor, se va acorda doar tipul de bursă BP2.
– În cazul specializărilor cu număr redus de studenți dar care au mulți studenți cu punctaj 300 atât pe ultimul semestru cât şi pe cele anterioare (caz întâlnit la studii de master sau la specializarea de licență Artă sacră) se vor acorda, în limita fondurilor, burse de studii (BP2) primilor clasați în urma departajărilor.
____________________________________________________________________
Atașăm, mai jos, informațiile necesare depunerii dosarelor pentru bursa sociala pentru anul universitar 2023-2024. Informațiile sunt potrivit Ordinului nr.6463/02.10.2023.
Va rugam sa parcurgeți atent informațiile prezentate!
sociala documentatie 2023-2024 sem 1 varianta 2
Dosarele depuse deja, altele decât cele medicale, trebuie ridicate de la secretariat si completate conform informațiilor pe care le vom afisa cat de curând se poate.
Nu va amânați depunerea dosarului pana în ultimul moment!
ATENTIE! Programul cu publicul este urmatorul:
Luni, Marţi, Joi, Vineri – 10.00-12.30
Miercuri – 1330-1500
(1230-1300 – pauză de masă)
________________________________________________
Rezultate tabara vara 2023 site
Anexa 4 cerere tabere studentesti 2023
Repartizare locuri tabere 2023
Nota calendar selectie studenti TS 2023
Cererile vor putea fi depuse la secretarul sef al Facultatii pana la data de 14.06.2023.
Nota repartitie tabere studentesti 2023 – serii de tabere
_______________________________________________
SITE 5 aprilie – Liste bursieri sem 2 22-23
Principii de acordare a burselor.
Principii de distribuire a burselor studențești:
– Sumele pe fiecare specializare pentru burse de studiu sunt alocate în funcție de numărul de studenți școlarizați la buget.
– În distribuirea burselor de studii se are în vedere recompensarea studentului/ei care are constant rezultate bune la învățătură.
– Departajarea studenţilor cu același punctaj se face în funcție de punctajul obținut în semestrul precedent. Dacă şi în acest caz nu se poate realiza departajarea atunci se merge progresiv până la media de admitere și anilor de studii obținută în ciclul de studii anterior.
– Bursele de merit se acordă în funcție de veniturile calculate pe fiecare specializare, primului/ei sau primilor clasat/ă/ţi, cu un punctaj cel puțin egal cu 295 de puncte, doar în funcție de sumele de la minister!!! Suma pentru bursele de merit nu poate depăși 20% din suma totală pentru burse, pentru fiecare specializare în parte. Acolo unde sunt mai multi studenți cu punctaj de 300 se vor acorda cat mai multe burse de studiu (chiar si parțială), în funcție de sumele alocate pe fiecare specializare. Daca de la minister sumele sunt insuficiente se vor acorda doar burse parțiale de studii, în limita fondurilor.
– Bursele integrale se acordă în funcție de veniturile calculate pe fiecare specializare, în pondere de minim 30% din suma rezultată după acordarea bursei/lor de merit. Daca sumele de bani primite de la minister sunt insuficiente se vor acorda doar burse parțiale de studii, în limita fondurilor.
– În cazul specializărilor cu număr redus de studenți dar care au mulți studenți cu punctaj 300 atât pe ultimul semestru cât şi pe cele anterioare (caz întâlnit la studii de master) se vor acorda, în limita fondurilor, burse de studii primilor clasați în urma departajărilor.
– Pentru nivelul de studii de licenţă vor beneficia de burse sociale studenții care au depus dosar de bursa socială şi au un venit mediu de până la 300 lei pe membru de familie. Studenții de la licenţă care fac parte din categoria de studenţi cu vârsta mai mare de 26 de ani dar cu venituri mici, nu vor primi bursă socială. Această categorie este ultima în lista categoriilor de potențiali beneficiari de bursă socială. Prioritate au cazurile medicale, handicapurile, cei din centre de plasament, orfanii, cei aflați într-o formă sau alta de protecție a statului apoi studenții cu vârsta până în 26 de ani în funcție de veniturile pe membru de familie.
___________________________________________________________________________________
Dosarele de Bursa sociala vor putea fi depuse la secretariatul Facultății de Teologie Ortodoxa în perioada 27.02.2023-10.03.2023, în programul cu publicul, zilnic, de luni pana vineri, în intervalul orar 10.30-12.30.
Va rugam sa citiți cu atenție anunțul de mai jos și sa alcătuiți din timp dosarul cu toate documentele menționate.
Va atenționam sa va programați activitățile astfel încât sa nu va amânați depunerea documentelor pentru ultima zi, 10.03.2023, mai ales ca serviciul Secretariat este în plin proces de mutare a sediului de activitate.
Termenul limita hotărât este 10.03.2023, ora 12.30. Dosarele nedepuse pana la acest termen nu vor fi acceptate ulterior.
Documentatie BURSE sem 2 22-23
_____________________________________________________________________
Metodologie tabere studentesti 2022
Studenții care doresc ocuparea unui loc gratuit în taberele studențești pot depune cererea de solicitare a unui loc de tabără în perioada 5-10.07.2022.
Cererile tip se găsesc pe site-ul Facultății, mai jos. Cererea va fi însoțită de declarația de prelucrare a datelor și de către documente doveditoare, conform metodologiei de mai sus.
Cererea se depune personal la secretariatul Facultatii sau prin email la adresa: teologie.ortodoxa@uaic.ro Va rog sa va asigurați ca cererea este înregistrata.
Declaratie de consimtamant prelucrare date
Bursele de ajutor social se acorda, conform următoarelor priorităţi şi criterii:
- Studenţilor orfani sau studenţi proveniţi din casele de copii sau plasament familial, orfani de ambii părinţi şi studenţi proveniţi din casele de copii sau plasament familial care nu realizează în lunile oct, nov, dec 2021 un venit lunar net mai mare decât salariul de bază minim net pe economie. Studentilorn orfani de un părinte a căror familie nu a realizat în lunile oct, nov, dec 2021 un venit lunar net per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie;
- Studenţilor bolnavi TBC, care se afla în evidenta unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbtie grave, insuficienta renala cronica, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatita cronica, glaucom, miopie grava, boli imunologice, boli rare, boli hematologice (hemofilie, talasemie), surditate, fibroză chistică, cei infestaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, poliartrită juvenilă, spondilita anchilozanta sau reumatism articular acut, handicap locomotor;
- Studenţilor a căror familie nu realizează pe lunile IUNIE, IULIE ŞI AUGUST 2021 un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.