În Sala Iustin Moisescu a Centrului eparhial Iaşi va avea loc miercuri, 25.05.2022, cu începere de la ora 10, lansarea de carte cu titlul Istoria Bisericească Universală, vol. II Partea a doua: Situația generală a Bisericilor Ortodoxe din secolul al XI-lea până astăzi, lucrare apărută sub coordonarea prof.univ.dr.pr. Viorel Ioniță.
Prof.univ.dr.pr. Viorel Ioniță, profesor de teologie de talie internațională, este specialist în domeniul Teologie, având teza de doctorat obținută în anul 1978 cu titlul “Sinodul al VI-lea Ecumenic şi însemnătatea sa pentru ecumenismul actual”.
Activitatea părintelui profesor Vasile Ioniță este strâns legată şi de Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Iaşi, contribuind la punerea bazelor instituţiei, la redeschiderea acesteia în 1990, cu binecuvântarea IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
În perioada 1.04.1991-01.09.1993 Prof.univ.dr.pr. Viorel Ioniță a fost Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.